Deputatul Cristian Seidler, în vizită la USR Tulcea

Deputatul Cristian Seidler, în vizită la USR Tulcea

Filiala județeană a USR Tulcea a organizat, vineri, o conferință de presă cu ocazia vizitei vicepreșdintelui Uniunii Salvați România, deputatul Cristian Seidler. Gazde au fost președintele filialei, Bogdan Paul Negrea, și vicepreședintele Elena Uram. În contextual în care până și sosirea la Tulcea a lui Cristian Seidler a fost, la un moment dat, pusă sub semnul întrebării din cauza stării drumurilor din România (și din județ implicit), unul dintre subiectele abordate a fost deszăpezirea realizată de autorități.

”În drum spre Tulcea, am constatat că nu s-a făcut deszăpezirea așa cum ar fi trebuit. Să pui parazăpezi pe o singură parte a drumului, doar din 50 în 50 de metri, bănuind că vântul va sulfa dintr-o direcție anume, este în mod evident ineficient. De dimineață, când am ajuns în oraș, mai că-mi venea să cred că nu există societate de deszăpezire. Noroc că s-a încălzit vremea. Nu doar pentru Tulcea este valabil, însă deszăpezire nu înseamnă doar să dai zăapda mai încolo”, a spus Cristian Seidler.

Președintele USR Tulcea, Bogdan Paul Negrea, a anunțat, în cadrul conferinței, faptul că, în zilele următoare, filiala va depune la instanța de contencios chemarea în judecată în speța ce vizează anularea taxei de habitat.

”Avem o casă de avocatură din București care este în proces de elaborare a chemării în judecată în privința taxei de habitat, pe care noi o considerăm ilegală atât din considerente referitoare la elaborare, cât și referitoare la modul de calcul, respectiv de implementare a cadrului legislativ ce reglementează coelctarea și reciclarea deșeurilor. Taxa, după cum se știe, a fost majorată de Consiliul Local Tulcea, în acest an, de la 92 la 125 lei/persoană/an. Chemarea în judecată va fi depusă la instanță cel mai probabil săptămâna viitoare. Vom cere anularea în parte a HCL nr. 279/21.12.2017 privind stabilirea taxelor și impozitelor locale, mai precis a Anexei 9, care vizează taxa de habitat. Evident că este posibil să pierdem. Indiferent de rezultat, ceea ce USR Tulcea și-a propus este să tragă un semnal de alarmă la nivelul Primăriei Tulcea cu privire la necesitatea implementării sistemului <<plătești cât arunci>>, prevăzut în Legea nr. 166/2017, și a regândirii întregului sistem de salubritate. Este hilar să motivezi majorarea taxei de habitat cu faptul că aceasta nu a mai fost mărită din 2009 când tu, ca autoritate, nu ai făcut nimic în acest timp pentru a eficientiza sistemul de salubritate”, a declarat președintele USR Tulcea, Bogdan Paul Negrea.

Deși nu este localnic, Cristian Seidler a intuit foarte bine principalele probleme ale Tulcei: ”Taxa de habitat este o problemă recurentă la nivelul României. La contraprestație stăm, însă, destul de prost. În ceea ce privește turismul, insuficient exploatat, din punctul meu de vedere, în județul Tulcea, ceea ce pot spune este că turiștii străini pot ajunge destul de greu de la Otopeni la porțile Deltei, nici aeroportul și nici legătura feroviară nefiind soluții de transport eficiente”.

Vicepreședintele USR Tulcea, Elena Uram, a enumerate, la rândul său, o serie de probleme semnalate de cetățeni: starea infrastructurii, risipirea banilor publici și europeni.

”Ceea ce își propune USR Tulcea este să fie lângă cetățeni în toate problemele de administrație locală cu care aceștia se confruntă și pe care ni le semnalează. Iar probleme sunt nenumărate și primim din ce în ce mai multe sesizări de la tulceni, pe diverse teme. Una din cele mai importante este infrastructura, despre care părerea aproape unanimă este că a ajuns la cel mai jos nivel, din punct de vedere calitativ, din ultimii 10 ani. Cheltuirea banilor publici și europeni este o altă mare problemă, oamenii temându-se de faptul că ai lor copii vor plăti, în viitor, investițiile ratate, derulate aiurea, de conducerea Consiliului Județean”, a spus Elena Uram, vicepreședintele USR Tulcea.  

Începând cu ora 17.30, la sediul USR Tulcea din strada Nicopol, nr. 17, va avea loc o întânire informală între Cristian Seidler, membrii filialei județene, simpatizanți sau pur și simplu cetățeni care vor să-și spună păsurile însă nu au avut, până acum, șansa de a fi ascultați de autoritățile locale.