Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația USR-PLUS în urma respingerii cererii de înregistrare a alianței de către Biroul Electoral Central. În urma deciziei magistraților ÎCCJ, Alianța 2020 USR-PLUS poate participa la alegerile pentru Parlamentul European.
“Au încercat să ne oprească și am învins. Este prima victorie din această campanie. Și nu este doar victoria noastră, a Alianței, este victoria tuturor celor care își doresc să trăiască într-o țară civilizată, în care legea este aceeași pentru toți. Ne întoarcem în stradă, la semnături”, transmite președintele USR Dan Barna.
“S-a făcut dreptate. Vom merge în alegeri și vom învinge, pentru că electoratul are nevoie de o alternativă reală. Am văzut împreună ce înseamnă birocrația și România nefuncțională. Misiunea noastră este să schimbăm această stare pentru că românii ne-o cer. Vom lupta și ne vom dedica total. Mulțumim tuturor celor care cred în democrație și în România europeană. Avem cu ce ne mândri și acum avem cu cine vota“, subliniază președintele PLUS Dacian Cioloș.