Campania de strângere de semnături pentru inițiativa de modificare a Constituției “Fără Penali în funcții publice”, susținută de USR, a fost lansată oficial. Într-o perioadă de șase luni, inițiativa trebuie să strângă 500.000 de semnături valabile, din cel puțin 21 de județe, astfel încât articolul nr. 97 din Constituție, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conținut: “Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.
Membrii USR Tulcea, alături de voluntari implicați din tot județul, vor fi în stradă pentru a strânge semnături, începând cu data de 31 martie. De asemenea, tot sâmbătă vom deschide, oficial, la ora 11.00, cortul special amplasat pentru această campanie în Piața Civică, din municipiul Tulcea, care va rămâne în această locație cel puțin trei luni de zile. Formularele de semnături pot fi descărcate de toți cei care vor să susțină inițiativa și de pe site-ul https://farapenaliinfunctiipublice.ro/.
“De sâmbătă vom fi în stradă, vom fi în Piața Civică, avem listele de semnături și timp de șase luni invităm tulcenii să semneze această inițiativă necesară și, din păcate, jenantă. Ce este jenant? Să fie necesar să scriem în Constituție o chestiune de bun simț, de moralitate, că nu pot candida și nu pot fi alese în funcții publice persoane care au condamnări definitive. Este inadmisibil ca într-un stat european, care se dorește modern, să avem ca principală temă de dezbatere publică timp de un an și jumătate atacul pe legile justiției din cauza unor interese personale ale domnului Liviu Dragnea. Dacă vom avea în Constituție o reglementare foarte clară care va împiedica pe viitor persoanele condamnate penal să ocupe funcții publice, poate vom reuși să discutăm despre sănătate, educație, infrastructură. USR Tulcea și-a propus un target propriu de 20.000 de semnături”, a declarat președintele USR Tulcea, Bogdan Paul Negrea.
Ca procedură, după strângerea celor 500.000 de semnături, proiectul și expunerea de motive se vor înregistra, ulterior, în Parlament, care va trebui să aprobe, printr-o lege, organizarea efectivă a referendumului de modificare a Constituției.
De reținut faptul că interdicția, dacă va fi adoptată, este una temporară, ce ar urma să înceteze odată cu intervenirea reabilitării, amnistiei post condamnatorii sau dezincriminării infracțiunii, adică situațiile care, potrivit legislației penale, conduc la eliminarea tuturor consecințelor rezultate din condamnare. Jurisprudența CEDO și tratatele internaționale la care România este parte nu permit interzicerea permanentă a dreptului de a fi ales.
Comitetul de inițiativă este prezidat de avocatul Mihai Badea, iar printre membri se numără filosoful Mihai Șora, scriitorul Gabriel Liiceanu, pianistul Dan Grigore, juristul Eugen Vasiliu, activistul civic Valeriu Nicolae, președintele Asociației Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, membrii grupului “REZISTENȚA”, Oana Negru și Mihai Tudorică, reprezentantul Forumului Democrat al Germanilor din România, Klaus Fabritius, precum și cetățeni implicați în acțiuni civice.