Uniunea Salvați România, Partidul Național Liberal și Partidul Mișcarea Populară au sesizat, joi, Curtea Constituțională cu privire la modificările aduse Codului Penal. Aceste modificări afectează statul de drept din România și favorizează infractorii, în loc să protejeze victimele.
În sesizare sunt contestate jumătate din cele 70 de articole din Codul Penal modificate în Comisia specială condusă de Florin Iordache. Printre ele se află articolele cu privire la abuzul în serviciu, neglijența în serviciu, confiscarea extinsă, grupul infracțional organizat, favorizarea infractorului, mărturia mincinoasă, prescripția răspunderii penale. Cele mai multe modificări încalcă art.1 al. 3 și 5 din Constituție care stabilește că România este un stat de drept, iar supremația Constituției și a legilor este obligatorie.
“Modificările Codului Penal vor afecta foarte mult societatea românească în viitorii ani. Ele au fost adoptate fără studii de impact, deși acestea erau obligatorii. CCR a primit astăzi foarte multe motive și argumente pe care le poate accepta astfel încât să rezolve aceste pericole pentru justiție, pentru lupta anticorupție și pentru statul de drept în general. Am primit o parte dintre argumente din partea societății civile, avem și din partea asociațiilor de juriști. A fost un efort comun care sperăm să aibă rezultate”, a declarat Stelian Ion, deputat USR, membru în Comisia specială.
Pe lângă motivele de fond, în sesizare sunt invocate motive procedurale care se referă la încălcarea regulamentelor Parlamentului de către coaliția PSD-ALDE în procesul de modificare și adoptare a Codului Penal: ședințele Comisiei speciale nu au fost anunțate cu 24 de ore înainte, amendamentele nu au fost transmise parlamentarilor înainte de ședință pentru a putea fi analizate, rapoartele finale au fost prezentate în ziua votului, în loc să fie distribuite parlamentarilor cu trei zile înainte.
Partidele de opoziție au invocat, de asemenea, în sesizare încălcarea tratatelor internaționale (Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, tratatul Uniunii Europene și directiva UE referitoare la confiscarea extinsă), dar și recomandările din ultimul raport al GRECO.
USR își exprimă încrederea că și Înalta Curte de Casație și Justiție va contesta aceste amendamente nocive deoarece aplicarea lor va avea efecte greu de corectat în viitor.