Uniunea Salvați România lansează împreună cu opt organizații de tineret europene proiectul Young Europeans Survey (YES!) în pregătirea alegerilor europarlamentare. (https://www.yestoeurope.org/)
YES! este un sondaj destinat tinerilor ce se va desfășura în paralel în opt state membre ale Uniunii Europene: Belgia, Spania, Franța, România, Olanda, Austria, Slovacia și Ungaria.
Alături de USR sunt implicate în proiect opt organizații de tineret: JAM (La République En Marche!, Franța), Jovenes Ciudadanos (Ciudadanos, Spania), TizenX, (Momentum, Ungaria), Jong VLD (Open VLD, Belgia), Jeunes MR (Mouvement Réformateur, Belgia), Junos (Neos, Austria), Jonge Democraten (D66, Olanda) și Mladí Progresívci (Progresívne Slovensko, Slovacia). USR și partenerii săi vor să le ofere tinerilor europeni o voce în construirea unei Uniuni Europene care să se ridice la înălțimea visurilor și așteptărilor lor.
Începând cu 12 octombrie, „Ziua Erasmus”, până pe 2 noiembrie, tinerii celor opt țări vor fi rugați să răspundă la câteva întrebări. Aceste răspunsuri vor fi începutul unui dialog ce va oferi o viziune pragmatică și realistă a stării actuale a Uniunii Europene. Membrii USR și ai organizațiilor partenere vor interacționa direct cu tinerii, dar chestionarul va fi disponibil și online – https://lesjam.typeform.com/to/MBlRGy
Sondajul, care depășește frontierele naționale, va ajuta la schițarea de proiecte pentru a sprijinii activitățile partidelor reformiste din Uniunea Europeană.
În continuarea proiectelor Fără Penali în Funcții Publice și Oameni Noi, USR a decis să se alăture celor opt organizații europene în proiectul YES ca să ofere tinerilor europeni oportunitatea de a construi o Uniune Europeană care e capabilă să se adapteze și să înfrunte provocările actuale, având în vedere atitudinile sfidătoare asupra instituțiilor europene.
„E nevoie de o abordare mai curajoasă privind proiectul european. Faptul că populiștii au ajuns să câștige teren ține și de incapacitatea vechii clase politice europene să reformeze Uniunea Europeană. Avem nevoie de un suflu nou, de o abordare nouă la nivel european”, a declarat Alexandru Vărzaru, coordonatorul proiectului din partea USR.
În acest weekend, membrii USR din Arad, Timiș, Cluj, Brașov, Mehedinți, Călărași, Constanța, Vaslui, vor ieși în stradă pentru a completa primele chestionare YES!