USR condamnă mizerabila operațiune de intoxicare executată ”ca la carte” de PSD Tulcea

USR condamnă mizerabila operațiune de intoxicare executată ”ca la carte” de PSD Tulcea

Stimați cetățeni,

Cu toții asistăm la circul sinistru pe care PSD&Liviu Dragnea ni-l servește de câteva zile încoace. Mitingul hilar de sâmbătă seara, discursurile sarace în teme serioase rostite îngalat de “lideri” vânduți de tip Pleșoianu și, la final, apariția la TV a domnului Dragnea, un personaj grobian și total lipsit de bun simț, de care fiecărui om trebuie să-i fie nu frică, ci rușine, prestația doamnei primar Firea care, cu un tupeu nesimțit, s-a insinuat lângă marea noastra campioană, Simona Halep, încercarea disperată a așa-zișilor comunicatori ai PSD de a șterge cu buretele acest lucru fabricând prin minciună o realitate paralelă, toate acestea adunate în efortul de a pune jugul pe ce mai e liber în țara aceasta: Justiția, spiritul critic, creativitatea și gandirea libera.

USR Tulcea, alături de colegii noștri de pretutindeni, condamnă ferm iresponsabilitatea cu care este condusă țara, ura ce ni se inoculează zi de zi, modelele unor personaje fără fond puse parcă să ne subjuge, promovarea în funcții publice a unor persoane fără pregătire, cu diplome procurate contracost la școli fără renume sau a unor scandalagii patentați.

Este peste limita oricărui bun simț să mai iei în serios hoarda asta de barbari politici care își bat joc de fiecare cetățean onest al acestei țări, furându-l, mințindu-l, jignindu-i demnitatea. Pe acest fond, am rămas siderați de imaginile făcute publice cu gașca veselă de la PSD Tulcea fotografiindu-se lângă autobuzele pregătite să o ducă la miting (chit că, după cât a răzbătut până la noi, unii s-au ascuns finalmente și nu au mai plecat, într-un gest de dizidență care, însă, stârnește cel mult hazul), de prezența domnului Teodorescu de-a dreapta lui Liviu Dragnea și a doamnei Furtună, acolo sus, pe scenă, fluturând în vânt telefonul de câteva sute de euro căștigați cu sudoarea frunții (nu a dânsei, ci a celor leșinând de căldura din piață).

Aceștia sunt oamenii abuzați de statul paralel? Un milionar din contracte cu statul, niște directori de instituții plătiți regește, avocați, medici, arhitecți? Ce le-o fi făcut, căci în fotografii zâmbeau ca în excursie! Îi invităm pe toți să facă public modul în care dușmanul din umbră i-a afectat atât de mult încât nu mai ai loc de ei printr-o firmă sau regie de stat (vezi foarte probabilele mutări ale marilor manageri Drăniceanu de la Biblioteca Județeană la Aquaserv – sic! – și Vâlcu de la Aeroportul muribund la Aquaserv).

Îi invităm să facă publice toate nedreptățile pe care a trebuit să le suporte de la: Tribunalul & Judecptoria Tulcea, de la Parchet, de la SRI Tulcea, instituții pe care șeful lor suprem le înfierează cu atâta înflăcărare.

Iar până la a cataloga pe toată lumea drept șobolani, îi invităm pe distinșii manifestanți abuzați să mai pună mână pe carte – nu e greu, trebuie un efort minim să fii mai deștept decât premierul.