Senatorii USR au început strângerea de semnături pentru revocarea lui Călin Popescu Tăriceanu din funcția de Președinte al Senatului, conform articolului 29 pct. 3 din Regulamentul de Funcționare a Senatului: ” Revocarea din funcție a președintelui Senatului poate fi propusă la cererea a jumătate plus unu din numărul senatorilor”.
Propunerea USR vine ca o urmare moralmente firească după ce Comisia Juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a votat în favoarea cererii DNA de a permite cercetarea penală a președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
”Am luat legătura cu senatori din toate grupurile parlamentare și credem că de această dată PSD a inteles mesajul românilor, chiar din propriul electorat. Nu vrem ca și Senatul să ajungă în situația Camerei Deputaților, care a fost condusă luni de zile de o persoană care are probleme cu justiția. Este inacceptabil ca al doilea om din stat să rămâna în funcție cât timp asupra lui planează suspiciuni de corupție. Nimic nu-l împiedică pe domnul Tăriceanu să revină, odată lămurite acele suspiciuni. Votul de duminică al românilor a fost clar, nu mai vrem să fim conduși de oameni cu probleme penale”, transmite senatorul Allen Coliban, inițiatorul demersului.
Astăzi, Comisia juridică a votat pentru ridicarea imunității parlamentare a lui Călin Popescu Tăriceanu.