O mică mare victorie a USR Tulcea! Dezbatere organizată de PMT pe marginea bugetului municipiului pentru anul în curs!

O mică mare victorie a USR Tulcea! Dezbatere organizată de PMT pe marginea bugetului municipiului pentru anul în curs!

Așa cum am cerut în recomandările depuse săptămâna trecută la proiectul bugetului pentru 2018, PMT a acceptat organizarea unei dezbateri publice, cum prevede, de altfel, legea. Aceasta va avea loc joi, 8 februarie, ora 12.00, la sala de ședințe a primăriei (sala nr. 7). 

De ce este o victorie? Pentru că, așa cum am menționat, în plângerea prealabilă depusă la Consiliul Local Tulcea împotriva adoptării taxei de habitat pe anul în curs, că nu s-a întâmplat în cazul proiectului privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe 2018, de această dată, prima din scurta existență a USR Tulcea, am reușit să obținem de la conducerea primăriei publicarea pe site-ul PMT a anunțului privitor la organizarea acestei dezbateri vitale pentru viața comunității în care trăim. 

USR Tulcea a propus renunțarea la achiziționarea utilajului de ridicare a vehiculelor abandonate pe domeniul public și privat la municipiului Tulcea, pentru care PMT vrea să aloce 289.000 lei. În schimb, am propus ca o parte din bani să fie alocați următoarelor proiecte: ”Cluburi pentru seniori în fiecare cartier din Tulcea”, ”Vestiare sociale pentru oamenii fără adăpost din Tulcea” și “100 ani de România, 100 de stejari pentru viitorul nostru”. De asemenea, am cerut și alocarea unei sume de 179.000 lei pentru suplimentarea bugetului alocat achiziționării de mobilier nou pentru locurile de joacă.

Deși toate cele trei proiecte propuse sunt extrem de importante pentru ceea ce ne dorim noi pentru orașul în care trăim, vom face tot ce ne stă în putere, chiar și în cazul unui refuz al primăriei, pentru a planta cei 100 de stejari în cinstea sărbătoririi Centenarului Marii Uniri în zona Alum, cea mai poluată zonă a municipiului. Mai sunt, însă, o serie de investiții fără rost, în cazul cărora nu vom ezita să cerem realocarea fondurilor pentru ceea ce contează pentru copiii, viața noastră și bunicii noștri!