Jurnal de campanie – ziua 60

Jurnal de campanie – ziua 60

Pentru ca oamenii răi să câștige, este de ajuns ca oamenii buni să stea deoparte!

Începând de miercuri după-amiază, cortul #FărăPenali a revenit în Piața Civică, acolo unde îi este locul. Grație stângăciei angajaților Direcției de Întreținere și Administrare a Patrimoniului (DIAP) Tulcea, care au uitat să răspundă în termen de 30 de zile cererii de emitere a avizului de amplasare a cortului, depusă de Comitetul de inițiativă în data de 25 aprilie 2018, beneficiem de prevederile OUG nr. 27/2004 privind procedura aprobării tacite.

Având în vedere faptul că Primăria Municipiului Tulcea, prin Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, nu a răspuns solicitării Comitetului de Inițiativă în termenul prevăzut de lege pentru emiterea autorizației solicitate, autorizația este prezumat a fi acordată tacit, în condițiile legii.

În conformitate cu prevederile art. 7, alin (1) la OUG 27/2003, după exprimarea termenului stabilit de lege pentru emiterea autorizației şi in lipsa unei comunicări scrise din partea Primăriei Municipiului Tulcea, Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu, putem desfășura, în mod legal, activitatea de amplasare a cortului în Piața Civică în baza aprobării tacite îndeplinită în condițiile legii.

Pentru cei care au umplut deja listele, ni le puteți preda la cortul din Piața Civică, în fiecare zi, între orele 17.00-20.00, sau la sediul de pe strada Nicopol, nr. 17, joia, între orele 18.00-20.00. Pentru orice nelămuriri, coordonatorul campaniei de la Tulcea poate fi contactat la numărul de telefon 0756.610.316.

Mergem mai departe, avem 20.000 de semnături de strâns la Tulcea! USR e iar in fruntea unei revoluții morale a cetățenilor cinstiți. Haideți să facem revoluție pe termen lung, să ne organizăm.

Veniți în USR Tulcea: www.tulcea.usr.ro/inscriere
Vom fi pe stradă și mâine. Și poimâine. Cât va fi nevoie.
#FărăPenali