Incompetență, rea-voință și… apetență pentru minciună la PMT

Incompetență, rea-voință și… apetență pentru minciună la PMT

În data de 2 aprilie, USR Tulcea a depus la registratura Primăriei Municipiului Tulcea o cerere de prelungire a avizului pentru amplasarea în Piața Civică a cortului ”Fără penali în funcții publice”. Întrucât potrivit PMT avizul nu putea fi emis, din start, pentru trei luni, ci doar pe câte o lună (cu solicitarea ulterioară a prelungirii), ne-am conformat și am urmat pașii legali.

De o săptămână jumate, însă, a devenit clar că Direcția de Întreținere și Administrare a Patrimoniului (DIAP) Tulcea, cu toți angajații săi, de la ultimul inspector la directorul executiv, Florențiu Constantin, încearcă să tergiverseze procedura. De ce spunem asta?

Acum zece zile, am sunat la DIAP pentru a cere informații referitoare la stadiul cererii depuse. Ni s-a spus că răspunsul (se pare că funcționarii DIAP nu știu sigur cum să procedeze, pentru că am cerut ca avizul să fie, de această dată, gratuit) era ”la redactat”. Apoi, că răspunsul a fost redactat și s-ar afla la semnat (adică la șeful DIAP). Mai mult, trei zile la rând ni s-a comunicat să stăm liniștiți, că documentul e la domnu’ director, dar acesta a fost, ÎN FIECARE ZI, în ședință de la 08.00 la 16.00….. deci nu l-a putut semna.

Astăzi, am fost personal la DIAP. Când am ajuns la biroul de lângă biroul DIAP (că la Primărie ești plimbat prin nenumărate birouri până obții un răspuns clar), o domnișoară mai nouă la primărie ne-a spus, bineînțeles, același lucru: răspunsul a fost redactat și este pe biroul domnului director, la semnat! Am intrat la DIAP și, ce să vezi, domnul director nu era în nicio ședință, ba chiar purta o conversație probabil interesantă la telefon!

Șeful DIAP, la rândul său, are o altă versiune: răspunsul nici măcar nu a fost redactat, cerând-ne un răgaz de câteva zile, până marțea viitoare, pentru a rezolva chestiunea (nu de alta, dar potrivit domniei sale, DIAP ar avea pe rol MII de cereri).

Cine minte și cine spune adevărul? Mint funcționarii DIAP, indiferent dacă acest lucru se întâmplă din propria lor inițiativă sau au fost puși de șefi să o facă? Că e clar că ședința aia maraton, de trei zile. de la 08.00 la 16.00, nu a existat, indiferent cât de fraieri ne iau cei pe care și noi îi plătim din banii noștri! Minte șeful DIAP, pentru a acoperi incompentența subalternilor săi?

Indiferent care este adevărul, USR Tulcea merge mai departe și va menține cortul în Piața Civică inclusiv cu riscul ca, pe 1 mai, primarul Hogea să trimită Poliția Locală pentru a ne amenda, în contextul în care DIAP nu va elibera avizul în timp util!

În cazul acestor oameni care pretind că au caracter, care pretind că ne reprezintă interesele la cel mai înalt nivel și au grijă de comunitatea în care trăim, este trist că astfel de șicane sunt utilizate în locul bunului simț și al luptei cinstite. Ei au instituțiile, noi avem vocea!