Erau, odată, cinematografele din Tulcea administrate de RADEF

Erau, odată, cinematografele din Tulcea administrate de RADEF

În ultimii ani, mulți și-au propus să ”salveze” Grădina de vară Dacia, de la primarul Constantin Hogea la parlamentarii tulceni, fie ei de la PSD sau de la PNL. De reușit, n-a reușit nimeni nimic, RADEF, cu cei 124 de angajați plătiți din banii noștri, ai contribuabililor, rezistând ”eroic” în incompetență și dezinteres. De menționat că, în acest moment, la Tulcea RADEF nu mai deține decât un obiectiv, Grădina de vară, fostul cinematograf Tineretului dispărând în ceață din patrimoniul regiei (în acest caz vom reveni, în zilele următoare, cu o interpelare).

Revenind la Grădina de vară Dacia, deși la un moment dat părea că lucrurile au intrat pe un făgaș normal, ultimul pas înaintea preluării Grădinii de vară Dacia de către Primăria Tulcea fiind un proces verbal de predare-primire, lucrurile s-au blocat, brusc. În adresa pe care ne-au trimis-o cei de la RADEF, aceștia precizează că o parte din terenul pe care este construită grădina se află în litigiu, două persoane cerând în instanță restituirea proprietății, despre care susțin că le-ar fi fost confiscată abuziv pe vremea comunismului. Speța se află în faza de apel, la Curtea de apel București.

Să fim înțeleși, nimeni nu garantează că dacă Grădina de vară Dacia trece la PMT n-am putea vedea, într-un anumit orizont de timp, vreun hotel sau supermarket în locul acestui obiectiv. Încâlcite sunt căile administrației românești și cu toții știm foarte bine acest lucru. Pe de altă parte, chiar și dacă, până la urmă, aceste obiective rămân în patrimoniul RADEF, o minimă investiție în salubrizarea acestora ar fi o chestiune de bun simț. Dar nu, această instituție-căpușă nici nu lasă imobilele din mână dar nici nu face nimic pentru a le valorifica din punct de vedere cultural sau măcar a le conserva.

În răspunsurile pe Legea 544/2001 pe care le-am primit de la RADEF ni se spune că Regia a luat măsuri de ”conservare” a Grădinii de vară Dacia. Nu, conservare nu înseamnă însă instituirea unor măsuri fizice pentru protejarea bunului public, până la urmă, ci strict… juridice.

”Altfel spus, actul conservatoriu se întinde asupra conservării drepturilor și nu a conservării bunurilor în materialitatea lor. Cu privire la măsurile concrete legate de consolidarea sau reabilitarea imobilului, date fiind situația juridică incertă și dificultățile financiare cu care ne confruntăm , acestea au fost extrem de limitate (n. n – inexistente chiar), cu cât mai mult cu cât nu avem filiale în teritoriu”, spun reprezentanții RADEF.

Noroc cu primăria care a bătut în cuie un placaj la intrarea în foaierul Grădinii de vară, ca măcar indivizii dubioși să nu mai intre în incintă (între timp, placajul a fost spart iar mizeria se vede mai bine înauntru). Altfel, printre scaune bălăriile sunt cât casa iar despre gunoaie nu mai are rost să pomenim. Așteptăm cu interes rezultatul sesizării pe care am depus-o la Poliția Locală, pentru că, din punctul nostru de vedere, singura soluție de a-i face pe cei de la RADEF să trimită o echipă de la salubrizare măcar o dată pe lună este aplicarea unor amenzi usturătoare. 

Ca și în cazul toboganului de apă de la Ciuperca, de asemenea părăsit, și acest obiectiv de patrimoniu, aflat în centrul orașului, afectează grav imaginea municipiului și constituie, totodată, un focar de infecție. Bine că măcar a venit iarna și microbii intră în ”hibernare”.

(foto: Adevărul)