USR Tulcea se opune construirii unui bloc ANL pe strada Frumoasă

USR Tulcea se opune construirii unui bloc ANL pe strada Frumoasă

Recent, CJ Tulcea a dat în administrarea ANL terenul de pe strada Frumoasă (pe care acum este o parcare), pentru construirea unui bloc de locuinţe de serviciu. Este a doua oară în ultimii patru ani când se întâmplă acest lucru.

La încercarea anterioară (din 2013-2014), primarul Hogea a refuzat să dea unda verde pentru demararea construcţiei, invocând motive legate de respectare a legii în domeniu urbanistic, susţinute, de altfel, de fostul arhitect şef al oraşului, Bogdan Mihalca. Ca urmare, locaţia pentru construirea imobilului, care ar fi umbrit blocul Belvedere, încălcând astfel normele în vigoare, a fost schimbată, PMT punând la dispoziţia CJ Tulcea un teren pe strada Spitalului (unde s-au şi construit locuinţele pentru medici).

Între timp, proiectul a fost, practic “resuscitat”. ANL ne-a confirmat faptul că în locaţia respectivă se vor construi 24 de unităţi locative (tot atâtea cât erau prevăzute şi în proiectul anterior). De asemenea, PMT ne-a precizat că CJ Tulcea a solicitat certificat de urbanism.

Întrebarea de 100 de puncte este ce l-a determinat pe primarul Constantin Hogea să-şi schimbe părerea, susţinută oficial de Comisia de urbanism a PMT, şi să fie de acord cu implementarea unui astfel de proiect, într-un spaţiu atât de îngust şi fără posibilitatea amenajării unei parcări adecvate? 

În cazul în care documentaţia de urbanism, pe care o vom cere, va arăta faptul că normele urbanistice sunt încălcate, cel mai probabil ne vom adresa instanţei, pentru a bloca implementarea acestui proiect.