Balonul cu aer cald, identitatea României de Centenar – județul Tulcea nu e pe listă!

Balonul cu aer cald, identitatea României de Centenar – județul Tulcea nu e pe listă!

În cadrul Comisiei pentru Centenar, secretarul de stat Ioan-Ardeal Eremia, a prezentat cea de-a treia listă cu proiectele care au fost aprobate spre finanțare. Județul Maramureș este unul dintre marii câștigători ai listei de astăzi, deoarece Liviu Dragnea a decis să îl răsplătească pe omul său fidel de la Consiliul Județean, Gabriel Zetea. Tulcea, în schimb, nici măcar nu se află pe lista de 99 de proiecte ce vor primi bani în Anul Centenarului.

Secretarul de stat Eremia nu a răspuns întrebărilor din timpul Comisiei referitoare la criteriul de selecție a celor 16 proiecte din județul Maramureș, care vor primi finanțare în valoare de 1.118.000 lei, sau de ce județul Olt a primit o finanțare în valoare de 570.000 de lei pentru un proiect de creștere a interesului pentru costumele populare. Asta în timp ce județul Marii Uniri, Alba, este subfinanțat și beneficiază doar de 6 proiecte în valoare de 267.000 lei. Răsplătirea clientelei politice a celor de la PSD face ca aproape un sfert din județele țării să nu primească niciun leu printre care: Bihor, Călărași, Caras Severin, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Teleorman și Vrancea.

“De Centenar, guvernul  PSD-ALDE face ce știe mai bine, împarte bani în stânga și în dreapta pentru a mulțumi baronii locali. Centenarul trebuie să fie un eveniment incluziv, dar în momentul de față sunt excluși românii care nu locuiesc în județele unde nomenclatura PSD și-a cerut drepturile, românii care nu gustă naționalismul cu busturi nenumărate, zeci de mii de baloane, ii și muzică populară. În acest moment PSD-ALDE împarte România în două: o Românie a celor care beneficiază de privilegii nemeritate și o Românie a celor care sunt și mai dezgustați de cei care au fost aleși să îi unească”, a declarat Iulian Bulai, deputat USR, membru al Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților.

Menționăm doar două dintre proiectele din Maramureș care ar trebui să construiască identitatea României în Anul Centenar: proiectul “Satele Unite ale României”, care a primit un buget de 400.000, este descris ca fiind o “Arca lui Noe a identităţii europene” și “100 de baloane pentru România”. Adică o sută de baloane cu aer cald cu echipaje de 400 de oameni vor veni la Baia Mare în luna august.

Coaliția PSD-ALDE își bate joc de sărbătoarea Centenarului de două ori, o dată că risipește banii românilor pe proiecte ridicole și de prost-gust și în al doilea rând că ne arată încă o dată că este incapabilă să gestioneze cu responsabilitate evenimentele Centenarului.

USR condamnă această risipă de bani publici pentru a organiza sărbători câmpenești, festivaluri sau alte activități populiste organizate exclusiv de către primari sau consilii județene. Nici de data aceasta, nicio finanțare nu a fost acordată mediului ONG, societății civile, sau direcțiilor județene de cultură. Centenarul este o oportunitate de unitate națională și nu de fidelizare a clientelei politice.

(foto: Adevarul.ro)