Dacă noi, contribuabilii, am primit de la Moș Crăciun majorarea taxei de habitat, primarul Constantin Hogea a avut grijă să-și facă șieși și viceprimarului PSD, Andaluzia Luca, un cadou deosebit: o mașină nouă, japoneză: câte un autoturism Suzuki Vitara care, potrivit SEAP, au costat o nimica toată: 132.180,49 lei (28.527,7528 euro).
Cele două mașini, care au costat în total aproape 30.000 de euro, au fost cumpărate prin Programul ”Rabla”, de la firma Expotrade S.R.L. din Constanța, printr-o atribuire directă (fără licitație). Adică primarul Constantin Hogea pusese deja ochii pe o mașină pe măsura prestanței sale. De 30.000 de euro, pentru câte din cele peste 30 de locuri de joacă din municipiu se putea cumpăra mobilier urban nou?
Nu în ultimul rând, pentru a putea ”naviga” pe străzile pline de gropi ale municipiului, primarul Hogea și-a cumpărat și apărătoare de noroi, plus alte accesorii, pentru care a mai scos din buzunarele contribuabililor încă 1.403,3 lei (303,35 euro). Serviciile de asigurare CASCO pentru cele două Suzuki Vitara ne-au mai costat, de asemenea, 3.255,71 lei (703,54 euro).
#tulceniitrebuiesăștie

