Valentin Bodur

Valentin Bodur

Biografie


Numele meu este Bodur Valentin.

Vârsta – 51 de ani.
Studii – liceale, bacalaureat.
Stare civilă – căsătorit, doi copii.

Alte precizări

Până la înscrierea în USR, nu am făcut parte din niciun alt partid politic.
Nu am condamnări penale.
Nu am avut contracte cu statul, oneroase sau de mare valoare.

Experiență
Sunt un antreprenor tulcean cu o bogată experiență în a iniția, planifica și realiza proiecte.
Prima mea societate comercială (Bodur SRL) a fost înființată în anul 1991 și funcționează și astăzi.
O altă companie la care am fost inițiator și acționar a fost Total Inter Media SRL, cunoscută tulcenilor ca TIMnet, primul ISP din Tulcea în cadrul căreia am realizat rețeaua de telecomunicații care și azi stă la baza rețelei RDS (Digi) Tulcea.

Am experiență în lucru în echipă, în coordonarea activității unor grupuri mari de participanți și în gestionarea relațiilor cu autoritățile publice.

Viziune
Am intrat în politică pentru a participa la stoparea derapajelor democrației românești și la crearea unei noi clase politice orientate către cetățean și nu către interese de grup. Controlul politic asupra tuturor instituțiilor statului, în special asupra sistemului de justiție, a dus la un cadru prielnic dezvoltării fenomenului de corupție și la incapacitatea instituțiilor statului de a reacționa.
Consider că unul dintre principalele obiective pe care USR ar trebui să le aibă în vedere în perioada următoare este modificarea legislației în sensul asigurării separației reale a puterilor în stat.
De asemenea, cred că proiectul USR, care se vrea un alt fel de partid, care să salveze România de la dezastrul economic și social, nu poate să reușească decât prin implicarea noastră, a cetățenilor. Și nu în ultimul rând, consider că ar trebui să încercăm să limităm tendințele de supra-reglementare și de pierdere a libertăților individuale.

Activitate în cadrul USR

Principala activitate pe care am desfașurat-o în cadru USR Tulcea a fost cea de responsabil de comunicare. La începutul anului 2019, când am preluat această sarcina, filiala USR Tulcea nu avea nici pagină web și nici adresă de facebook. Am creat pe pagina „tulcea.usr.ro” o secțiune dedicată membrilor, în care aceștia să poată primi informații despre activitatea filialei, să vadă în mod transparent deciziile Birourilor Locale și ale Biroului Județean și să-si exprime părerile sau să-și prezinte proiectele. Consider că transparența în activitatea conducerii partidului este unul dintre cei mai importanți factori pentru menținerea democrației interne. În ceea ce mă privește, am să fac tot efortul pentru realizarea acestui deziderat.

În campania de la europarlamentare, am participat prin efectuarea activității de comunicare, prin postări pe pagina de facebook „USR Tulcea Oficial”, prin articole în presa locală și la radio. Reușitele sau lipsurile din punct de vedere al vizibilității USR în cadrul campaniei mi se pot atribui.
Nici activitățile de teren nu mi-au fost străine. Am fost cel care a instalat / dezinstalat zilnic cortul pentru strângerea semnăturilor din Piața Nouă și am participat la activitățile de distribuire a materialelor de propagandă.

Proiecte
Pentru municipiul Tulcea, principala activitate care ar putea ridica nivelul economic al orașului este cea turistică. Suntem la porțile Deltei și ar trebui să profităm de acest fapt.
Probabil că unii dintre voi ați văzut în alte țări, fie și numai în Bulgaria, cum ar trebui să arate un oraș turistic. Din păcate, în Tulcea, zona centrală de interes turistic, faleza Dunării, a rămas încremenită în „epoca de aur” comunistă și, pe lângă faptul că nu oferă facilitățile necesare, din cauza stării avansate de degradare, conferă și o imagine de oraș părăsit.

Pe scurt, viziunea mea este prezentată în această imagine.

Imaginea nu reprezintă un proiect tehnic propriu-zis și nici nu se vrea un răspuns la anunțul Consiliului Județean de lansare a unui concurs de idei pentru amenajarea falezei Dunării. Imaginea reprezintă doar un plan-concept care reflectă viziunea mea asupra viitorului orașului nostru.

De asemenea, consider că decizii de un asemenea impact nu ar trebui luate într-un cadru restrâns, fie el și reprezentativ (de Consiliu Local sau Județean), ci ar trebui supuse unei reale consultări publice, în care cetățenii municipiului să poată participa la decizie. Un alt proiect al meu, consultarepublica.ro, va crea cadrul pentru o astfel de participare.

Intentionez de asemenea sa-mi utilizez experienta in tehnologia informatiei, pentru digitalizarea functionarii primariei si eliminarea birocratiei in relatia cu cetatenii.
Vezi platforma de sesizari on-line aici:
https://imc.consultarepublica.ro/wp/

Pe plan județean, doresc să mă implic în îmbunătățirea activității de reglementare și adminstrare a Rezervației Delta Dunării. În ultimii ani, cetățenii din deltă s-au simțit ca sub ocupație străină. Tot felul de reglementări au fost impuse de oameni numiți de la București, fără o consultare reală a comunităților locale.

Și, la final, doresc să vă prezint proiectul meu de suflet, care este unul referitor la consolidarea democrației prin găsirea și aplicarea unei soluții care să încurajeze cetățenii să participe la deciziile comunității și ale statului.

Consultarepublica.ro se vrea un proiect pentu implementarea unor soluții software care să faciliteze și să încurajeze participarea cetățenilor la deciziile societății românești, în general, sau ale colectivităților din care fac parte. Astfel, unul dintre proiectele mele pentru municipiul Tulcea este implementarea conceptului de buget participativ, prin care cetățenii să poată participa la alegerea proiectelor finanțate de Primarie și Consiliul Local Tulcea.

Pentru mai multe detalii referitoare la acest proiect, descărcați prezentarea lui de pe site aici.
Mai multe despre mine, ca persoana, puteți afla de pe pagina mea de facebook aici.

Vă mulțumesc pentru răbdarea de a citi aceste rânduri!
Valentin Bodur, 31.05.2019